Nu-i vezi nici cap, nici coadă, nici picioare.
Un bolovan… Dar dac-o lași în pace,
Ea scoate botul de sub carapace
Și-ncet-încet se pune în mișcare…
În câte milioane de tipare,
Cu haine transparente sau opace,
A trebuit Viața să se-mbrace
În drumu-i de prefaceri milenare!
Căci dibuind o formă mai perfectă,
De la amibă până la insectă
S-a rătăcit în mii de ipoteze.
Și ce drum lung și evoluții grele,
Pân-a ajuns Natura să creeze
Gingașa formă a iubitei mele!
Sensul versurilor
Piesa explorează evoluția vieții de la forme simple la complexitate, folosind broasca țestoasă ca metaforă pentru transformare și perfecționare. Se celebrează frumusețea și gingășia atinse în final, culminând cu o referire la iubire.