Sunt dealuri de nimicuri și văi de mărunțișuri,
Pe care viața noastră și le asumă blând,
Însângerându-și pașii prin sterpele hățișuri
Sau cuprinzând minunea iubirilor din gând.
Cele făcute, parcă, să n-aibă nicio pată,
Deși, odată smulse din neclintirea lor
Și date-n voia sevei din huma întrupată,
Se năpădesc de muguri și înfloresc și mor.
Sensul versurilor
Piesa reflectă asupra dualității vieții, cu momente de frumusețe și iubire, dar și cu inevitabilele greutăți și efemeritatea existenței. Versurile sugerează că chiar și lucrurile menite să fie perfecte sunt supuse schimbării și decăderii.