Versuri corectate și adnotate
Ce simplu rostește bărbatul: „Sunt tânăr! ”Și, apoi, cât de greu e să-și zică: „Bătrân! ”…Că una-i să umbli cu viața pe umărȘi alta-i să tremuri cu moartea în sân!.Dar visul iubirii, același rămâneÎn sfera fragilă de lut adormit..Pe tinere brațe, pe brațe bătrâne,La fel de părelnic, se poartă un mit.
Cu stângu-n dreptul dau de-o vreme-ncoaceȘi-mi cheltuiesc iubirea pe nimic,Căzând la-nvoială – ca să zic –Cu tocmai cei plătiți să mă atace. Mai pofticios, dar mai zbârcit un pic,Iau parte doar cu gândul la potroace,După vreo joacă-ncinsă pe cojoaceCu zânele din clanul inamic. Descoperit de tot în fața viețiiMă-ndemn să dau cu sâc la-ncurcături,Cum se … Citește mai mult
Fată mare cu tulpan,Ce-ai găsit la zeul PanDe te-ai dus cu el pe susFără nimeni să-ţi fi spus,Fără nimeni să-ţi fi datMai firesc sau mai ciudatDe-nţeles că-i dreptul tăuSă te-arunci orbeşte-n tăuDar să nu păţeşti nimic,Fată mare cu trup mic,Şi necopt şi neatins?Vatra-i rece, focu-i stins!
S-a scurs atâta iarnă, iubito, și mă doareFântâna împietrită sub delicatul frigDar întorcând o brumă de suflet spre candoareMai cred în taina ierbii și numele ți-l strig.Răsar din nou cocorii pe tencuiala crudăȘi necuprins de largă a zărilor de dorCând sub mirajul ploii începe să se-audăPrin lujerul fântânii.. bătaia altui zbor.
Strânge-mă-n brațe, iubito, strânge-mă tare,Cum ai strânge un prunc, nu un aspru bărbat,Pregătit de la prag pentru altă plecareȘi-n al cărui văzduh alte clopote bat.Eu nimic nu mai am din străvechea mea fire –Nestatornică, rea și pierdută-n povești,Dar tânjesc, în sfârșit, după prima iubire,Așteptând-o să crească din cea care ești.
Pe toți la fel, nu poți să-i mulțumești,Rămâne doar să rabzi și să-l iubeștiNumai pe unul singur întru toți,Așa cum încă nici nu știi că poți,Așa cum încă nici nu poți să știi,Împodobindu-ți nopțile pustiiCu numai dorul tău de carnea sa,Fără prea mult, pe-atunci, a-ți mai păsaDacă de-atâtea gânduri, până-n zori,Se va-ntâmpla, iubindu-l, să și … Citește mai mult
Ciorchinii grei cu miezul dulceAtârnă doldora prin viiSub teascuri așteptând să-și culceMareea sevei purpurii. Răsună frunzele de-aramăÎn voia vântului hoinarȘi mustul coborât la cramăÎmbracă haina de stejar. Când strânge toamna lângă tâmplă…Amare tufe de pelinCu sânge vegetal se umpleGenunea fiecărui lin. În dans frenetic de fecioareSe lasă parcă dinadinsCălcată via roditoareSă treac-apoi spre necuprins. Că … Citește mai mult
Bolile noastre fierbinți,Bolile noastre curate –Mici afirmații cumințiDespre minuni spulberate.Nicio durere în plus,Nicio scăpare în sine –Într-un balans presupus,Cine ucide, pe cine? Cine aduce și cândSomnul sentinței supreme?Trece tăcerea prin gând,Carnea de carne se teme. Cine mai poate răbdaFrigul a tot ce se-ntâmplă?Numai genunchii spun da,Tâmpla-i departe de tâmplă. Ochiul spre ochi e deschis,Fără nimic … Citește mai mult
Hemoragie de poezieÎn perspectiva cărămizieA toamnei care abia mai poateSă poarte-n braţe frunzele toate,Şi să le plângă, şi să le culce –Amară carne, dragoste dulce.Sângele nostru, plinul de viaţă,Sparge văzduhul şi se agaţăDe toţi cocorii închipuirii..Unde e mirul, unde sunt miriiVerii de aur şi de otravă,Fiară bătrână, crudă otavă..Trupul meu, iată, prinde să zboare;Ce te … Citește mai mult
Cum să trăiești frumos fără iubire,Cum să visezi, să umbli, ori să zbori,Cum să cuprinzi neliniștea din zoriȘi pacea din amurg dintr-o privire?.Cum să înoți prin mările de flori,Cum să te bucuri de întreaga fireȘi viața ta să-și afle împlinireFără minunea care dă fiori?.E totul rânduit să se întâmple-Cu simplitatea unei adieri-Când de lumină sufletul … Citește mai mult