Lună!
Alene
Trece
Pe olane
Mâna ta
De cretă
Rece.
Tu
Torci
Caierul fin
Ca o femeie
Ce adoră
Broderii
De aur.
Leneșă,
Din lânișul
De nori,
Pui luciu
Brumăriu
Pe ramuri,
Ne pui în cale
Hamuri
Aurii.
Când răsari
Voința-abdică
Și tu ne-alini
Anihilarea,
Ne adormi
Dorurile vii,
Ne alinți
Lentele insomnii,
Și ne dai
Un extensiv
Vis net.
Atunci,
Memoria
– Ca obeliscul
Din Luxor –
Urcă
În refluxuri,
Sau cuprinde
– Ca într-o oglindă –
Povestea Lumii,
Când pe Nil
Colindă.
Știm tot ce știu
Evii,
Tot ce-a ieșit
Din seva
Evii,
Și, ca Indul
Ce se-ntinde
Pe deșerturi,
Mintea cuprinde
Tot pământul:
Răsari, Lună!
Sensul versurilor
Piesa este o odă adusă Lunii, văzută ca o entitate feminină ce aduce liniște și somn. Luna trezește amintiri și conectează prezentul cu istoria, oferind o perspectivă vastă asupra lumii.