Vom spune că toamna a venit, foarte trist – La o fereastră melancolică, mi s-a părut ceva,
Însă m-a trezit un glas pozitivist.
Vânt umed, și frunza zboară, undeva.
Am ajuns, acum, pe un câmp cu ape
În luncă, medita un poet cunoscut –
Părea că de oameni nu mai încape;
De-această-ntâmplare, atât de rău mi-a părut.
Eu nu mai știu nimic, și m-am întors acasă.
Uitați-vă ce gol, ce ruină-n amurg – Amurgul galben m-a-ngălbenit și m-apasă.
Cu geamuri galbene, cu lacrimi ce nu mai curg.
Sensul versurilor
Piesa descrie o stare de melancolie profundă, accentuată de venirea toamnei și de sentimentul de singurătate. Naratorul se simte copleșit de amurg și de o ruină interioară, căutând refugiu în natură, dar găsind doar o confirmare a propriei tristeți.