Bărbați mici, femeiuști, soți triști, presară
Albastre flori și roșii astăzi iar
Pe cripte ce-n lumini vag se-nfășoară.
Păpuși sărmane-n fața morții par.
O! teamă și sfieli cum îi înseamnă,
Că umbre par a fi de după spini.
E plâns de nenăscuți în vânt de toamnă,
Se văd în rătăcire și lumini.
Acolo putrezesc copil și mamă,
Suspin de-ndrăgostiți e-n crengi pustii.
Ciudat în vânt de seară se destramă
Imaginara horă-a celor vii.
În griji mărunte viața lor se-mparte,
Le cruță, Doamne, pe femei de chin
Și iad, de-aceste hohotiri de moarte.
Prin instalate săli cei singuri vin.
Sensul versurilor
Piesa reflectă asupra efemerității vieții și inevitabilității morții. Explorează sentimente de tristețe și melancolie în contextul cimitirelor și al amintirilor despre cei pierduți.