Prin brazi un cârd de ciori se duc în zbor
Și cețuri verzi de noapte se ridică
Și ca-n vis sun-o vioară mică
Și slujitoarele dansează-ntr-un ulcior.
Se-aud bețivi ce râd și care strigă,
O-nfiorare trece prin țesuturi vechi.
La geam capcane de cadavre-n veci
Fug dansatoarelor umbre-n rigă.
Miroase-a cimbru și a vin
Și-n păduri se-aude o chemare.
Pe trepte cerșetorii-n așteptare
Zadarnic rugăciuni mai țin.
O sângerândă căprioară moare pe izlaz.
Se clatină-ncet a pomilor arcade
De-a norilor îngheț prea încărcate.
Îndrăgostiții se-odihnesc la iaz.
Sensul versurilor
Poezia descrie o scenă sumbră și decadentă, plină de imagini ale morții și ale descompunerii. Natura este prezentată ca un spațiu înfricoșător, iar umanitatea este redusă la stări de degradare și suferință. Totuși, în acest peisaj dezolant, există și momente de frumusețe efemeră și odihnă, sugerând o dualitate tragică a existenței.