Lui Karl Borromaeus Heinrich.
Sub întunecatele arcade ale tristeții noastre
Seara se joacă îngerii cu umbra morților îngeri.
Deasupra iazului alb
Sălbaticele păsări au plecat.
Visând sub sălcii argintii
Obrajii noștri dezmiardă îngălbenite stele,
Apleacă fruntea trecutelor nopți.
Veșnic la noi se holbează înfățișarea albelor noastre morminte.
Liniștit se descompune aerul pe singuratice coline,
Zidurile goale ale tomnaticelor dumbrăvi,
Sub arcade de spini
O, frate, ne ridicăm limbi oarbe spre miez de noapte.
Sensul versurilor
Poezia descrie un peisaj sumbru și melancolic, dominat de moarte și tristețe. Vorbește despre o stare permanentă de decădere și despre o conexiune profundă cu trecutul și cu moartea, sugerând un sentiment de deznădejde și pierdere.