Acum, când e noapte,
Apar stelele noastre pe cer
Sub vechii măslini,
Sau de-a lungul chiparoșilor sumbri
Hoinărim pe drumuri albe;
Înger cu spadă:
Fratele meu.
Gura-mpietrită închide-n tăcere
Cântecul sumbru-al durerilor.
Și iar apare o moarte
În albe pânzeturi
Și cad flori
Multe pe cărarea dintre stânci.
O boală, plâns argintiu,
Leproși lângă iaz,
Unde pe vremuri îndrăgostiții
În după-amiază voioși s-au odihnit.
Sub pașii lui Elis
Prin crângul de hiacint
Răsună
Și iară se sting sub stejari.
O, făptura băiatului
Din lacrimi cristaline
Și din umbre de noapte.
Fruntea astfel presimte-mplinirea,
Ea, răcoroasa, copilăreasca,
Când peste colina-nverzind
Răsună furtună de primăvară.
Sensul versurilor
Piesa evocă un sentiment de melancolie și pierdere, folosind imagini ale naturii și ale morții. Este o reflecție asupra trecerii timpului și a frumuseții efemere.