O, sălășluirea-n tăcerea grădinii-amurgite,
Când ochii surorii s-au deschis în frate rotunzi și-ntunecați.
Purpura zdrobitelor guri
S-a topit în răcoare de seară.
Oră ce sfâșie inima.
Septembrie-a pârguit auriile pere. Dulceață de tămâie
Și daliile ard lângă vechiul gard.
Spune! noi unde am fost, când în luntrea neagră
Trecuserăm seara pe-alături.
Deasupra zbura cocorul. Brațele înghețând
Strângeau ceva negru, și sânge curgea înăuntru.
Și albastru jilav înconjurâdu-ne tâmplele. Biet copilaș.
Adânc meditează din ochi știutori o seminție sumbră.
Sensul versurilor
Piesa evocă un sentiment profund de melancolie și pierdere, sugerând o rememorare a unui eveniment tragic din trecut. Imaginile puternice ale grădinii amurgite, ale sângelui și ale luntrei negre creează o atmosferă sumbră și misterioasă.