Puternică ești înăuntru-ți
Tu, gură-ntunecată, plăsmuire
Din norii toamnei,
Liniște aurie de seară;
Râu de munte, verzui înserând
În ocolul de umbre
Al pinilor zdrobiți;
Sat
Ce piere smerit în imagini brune.
Aici aleargă negrii cai
Pe pajiștea pâcloasă.
Voi, soldați!
De pe colină, unde spre moarte se rostogolește soarele,
Sângele țâșnește în râs –
Mut
Sub stejari! O, vuitoare melancolie
A oștirii; cu zarvă, un coif strălucitor
Căzu de pe fruntea de purpură.
Noaptea de toamnă prea rece se lasă,
Cu stelele deopotrivă strălucește
Peste zdrobite oseminte bărbătești
Călugărița liniștită.
Sensul versurilor
Piesa descrie un peisaj autumnal sumbru, plin de melancolie și imagini ale morții. Se conturează un sentiment de pierdere și de trecere ireversibilă a timpului, accentuat de referințele la o oștire și la oseminte.