Odihnindu-se-n pământ cristalin străinul cel sfânt,
De pe gura sumbră i-a luat un zeu tânguirea,
Când el în înflorirea lui coborî
Pașnic în piept i s-a stins
Muzica strunelor,
Și crengi de palmier primăvara în față îi așternu,
Când cu pași șovăielnici
Tăcut părăsi înnoptaticul sălaș.
Sensul versurilor
Piesa descrie moartea unui om sfânt, odihnindu-se într-un pământ cristalin. Natura participă la doliu, așternând crengi de palmier, în timp ce muzica și viața se sting.
