Sub poala pădurii – acolo unde umbrele morților sălășluiesc –
Coboară pe colină o luntre de aur, pacea albastră a norilor
Desfătându-se-n liniștea brună-a stejarilor. Teamă păroasă
Respiră inima, potir revărsându-se de-atât amurg purpuriu,
Sumbră melancolie. Pe cel ascultă-n frunziș, un duh
Pasul îl însoțește în josul surpatei poteci.
Din urmă adie răcoare din tânguitoare gură, de parcă s-ar lua lua după el un cadavru uscățiv.
Sensul versurilor
Piesa descrie un peisaj sumbru și melancolic, unde natura și moartea se împletesc. Un duh însoțește un personaj pe o potecă, sugerând o călătorie spirituală sau o confruntare cu trecutul.