Sumbră tâlcuire a apei: Frunte zdrobită în gura nopții,
În neagră pernă suspinând albăstria umbră a băiatului,
Freamătul arțarului, pași în parcul bătrân,
Concerte de cameră care se sting pe-o scară-n spirală,
Poate o lună ce urcă lin treptele.
Blândele voci ale maicilor în năruita biserică,
Un tabernacol albastru ce se deschide domol,
Seara apare la geam liniștita făptură
Poate un umblet prin odăi părăsite,
Albastrul sunet al flautului în aluniș – nespus de încet.
Sensul versurilor
Piesa evocă un sentiment de melancolie și introspecție, folosind imagini poetice ale naturii și ale unor locuri vechi. Sugerează o contemplare a trecerii timpului și a amintirilor estompate.