Recii ani întunecați,
Durere și speranță
Păstrează ciclopiana piatră,
Munți nelocuiți,
Suflul auriu al toamnei,
Nor de seară –
Puritate!.
Din ochi albaștri privește
Cristalina copilărie;
Sub molizi întunecați
Dragoste, speranță,
Care din aprinse pleoape
Picură roua în iarba rigidă –
Necontenit.
O! acolo puntea aurită
Rupe în zăpadă
Hăuri!
Răcoarea albastră
Umple înnoptata vale,
Credință, speranță!
Fii salutat tu singuratic cimitir!.
Sensul versurilor
Poezia explorează tema morții și a reîntoarcerii acasă, împletind durerea cu speranța și credința. Sugerează o apropiere de divinitate în momentul morții, văzută ca o eliberare sau o întoarcere la origini.