Seara-n tomnatice păduri răsună
Armele morții, întinsurile aurii
Și-albastrele lacuri, deasupra soarele
Sumbru se rostogolește; cuprinde noaptea
Muribunzilor luptători, sălbaticele plânsete
Ale gurilor zdrobite.
Dar liniștea-n adâncul văilor adună
Nori roșii în care mânios Dumnezeu sălășluiește
Ce sângele sie-și vărsă, a lunii răcoare;
Toate drumurile sfârșesc în neagră descompunere.
Sub ramurile aurii ale nopții și ale stelelor
Se clatină a Sorei umbră prin tăcuta dumbravă
Spre a saluta fantomele eroilor, capetele sângerânde;
Încet răsună prin trestii întunecatele flautele toamnei.
O, mândru doliu! Voi de minereu altare
Flacăra fierbinte a duhului hrănește astăzi o cumplită durere,
Nenăscuții nepoți.
Sensul versurilor
Piesa descrie o scenă sumbră de război și moarte, cu imagini puternice ale distrugerii și durerii. Tonul este unul de doliu și disperare, reflectând pierderea și suferința cauzate de conflict.
