Făptura ce-ndelung a trăit în răcoarea întunecoasei pietre
Răsunând își deschide palida gură
Ochi rotunzi de bufniță – aur răsunător.
Năruită și goală găsiră ei grota pădurii
Umbra unei cerboaice în fărâmicios rămuriș
Pe malul izvorului întunecimea copilăriei sale.
Îndelung o pasăre-ți cântă sub poala pădurii pieirea
Fiorii de teamă ai mantiei tale brune;
În fărâmicios rămuriș apare umbra bufniței.
Îndelung o pasăre-ți cântă sub poala pădurii pieirea
Fiorii de teamă ai mantiei tale albastre
În iarba ascuțită apare umbra mamei.
Îndelung o pasăre-ți cântă sub poala pădurii pieirea
Fiorii de teamă ai mantiei tale negre
În oglinda izvorului apare umbra calului murg.
Sensul versurilor
Piesa explorează tema efemerității vieții și a legăturii dintre natură, amintiri și moarte. Imaginile puternice ale pădurii, izvorului și umbrelor creează o atmosferă melancolică și contemplativă.