Sumbră tâlcuire a apei: Frunte în gura nopții,
În negre perne suspinând trandafiria umbră-a omului,
Roșeață a toamnei, freamătul arțarului în parcul bătrân,
Concerte de cameră care se sting pe scări năruite.
Noroiul negru, de pe acoperiș curgând.
Se-nmoaie-un deget roșu-n fruntea-ți, și-n sihastre
Mansarde cad zăpezi etern albastre
Ce pentru-amanți oglinzi defuncte sunt.
Sensul versurilor
Piesa explorează teme ale melancoliei, decăderii și nostalgiei, folosind imagini puternice ale naturii și ale timpului care trece. Versurile sugerează o reflecție asupra efemerității vieții și a frumuseții care se stinge.