Lui Karl Borromaeus Heinrich.
Peste iazul alb
Păsările sălbatice au plecat.
Seara, dinspre stelele noastre bate un vânt de gheață.
Peste ale noastre morminte
Se-nclină fruntea zdrobită a nopții.
Sub stejari ne legănăm într-o barcă de argint.
Răsună mereu albele ziduri ale orașului.
O, frate,
Sub bolți de spini urcăm, oarbe arătătoare, spre miezul nopții.
Sensul versurilor
Piesa evocă un sentiment de pierdere și decădere, sugerând un declin inevitabil. Imaginile puternice ale nopții, mormintelor și zidurilor orașului contribuie la o atmosferă sumbră și melancolică.