E-o miriște pe care-o ploaie neagră cade.
E un copac maro ce singur stă acolo.
E-un șuierat de vânt ce-nvăluie colibe goale.
Ce tristă-i seara asta.
Dincolo de cătun
Blânda orfană adună ce-a mai rămas în urmă.
Ochii ei lucesc rotunzi și aurii-n amurg
Și poala ei râvnește Cerescul Mir.
Când s-au întors
Păstorii au găsit dulcele trup
Putregăios în mărăcini.
O umbră sunt, departe de întunecate sate.
Tăcerea Domnului
Băut-am din al codrului izvor.
Pe fruntea mea metal rece pășește,
Păianjeni inima-mi caută.
E o lumină care mi se stinge-n gură.
Noaptea m-am găsit pe o câmpie,
Înțepenit de murdării și praf de stele.
În aluniș
Răsunau din nou îngeri cristalini.
Sensul versurilor
Piesa explorează sentimente de pierdere, izolare și deznădejde într-un peisaj sumbru și dezolant. Imaginea orfanei moarte și tăcerea divină sugerează o lume lipsită de speranță și consolare, unde chiar și amintirea divinului pare coruptă.