Seara, când prin aurita vară spre casă pășim,
Umbrele cu noi sunt sfinte fericiri.
Blânde vițe verzi în jur, îngălbenesc grâul,
O, fratele meu, ce liniște e-n lume.
Îmbrățișați ne cufundăm în apa-albastră,
Întunecatele grote, melancolie masculină,
Pe subțiri poteci încrucișează descompuse drumuri,
Noi însă fericiți ne odihnim în soare-apune.
Pace, unde culorile toamnei luminează,
La căpătâi foșnește nucul, trecutul nostru vechi.
Sensul versurilor
Piesa evocă un sentiment de melancolie și pace prin imagini ale naturii și amintiri împărtășite cu un frate. Vorbește despre liniștea găsită în natură și în rememorarea trecutului.