Sub sumbrele bolți ale melancoliei noastre,
Seara se joacă umbrele morților îngeri.
Pe deasupra iazului alb
Sălbaticele păsări s-au dus.
Visând sub albe răchite
Ne mângâie fața stele-ofilite,
Se-nclină-năuntru fruntea trecutelor nopți.
Într-una se holbează la noi chipul albelor noastre morminte.
Domol se năruie vântul pe solitara colină,
Goalele ziduri ale-ntomnatei dumbrăvi.
Pe sub bolți de mărăcini,
O, frate, noi, oarbe arătătoare, spre miezul nopții urcăm.
Sensul versurilor
Piesa explorează sentimente de melancolie și tristețe profundă, reflectând asupra morții și a trecutului. Imaginile sumbre și atmosfera întunecată sugerează o călătorie spre un punct final, posibil spre moarte sau uitare.