A zilei licăriri nu se mai țin,
Ardoarea patimilor ce-a fost s-a dus,
Vărsatu-s-a al bucuriei vin,
Iar inima-mi plânge spre apus.
După junețea sărbătorilor cascade,
Ce-n întuneric lin se pierde mută,
Asemeni umbrei, frunza veștejită cade
Pe-un părăsit mormânt de toamnă slută.
Sensul versurilor
Piesa exprimă regretul și melancolia față de trecerea timpului și apropierea sfârșitului. Evocă imagini ale toamnei și ale pierderii, sugerând o meditație asupra morții și a amintirilor.