Uite, melcul tăcerii înaintează…
Te-am întrebat de ce-ai râs (acum un an!).
O muscă (plictiseala?) se plimba pe tavan –
am mai văzut undeva noaptea asta trează…
Nu, somnul ar fi un criminal acum
în cântul ortodox din culmi de noapte;
inimile gândesc în șoapte
la raiurile de aur și scrum.
Nimic mai inexistent decât un suflet…
Când o să pot atinge cu mâna un gând
din cireada care-mi defilează în rând
în cadențatul visului răsuflet?…
Suntem trei – cu tăcerea… Cine oftează
visând pe-al nemuririi bolovan?…
O muscă (plictiseala?) se plimbă pe tavan –
am mai văzut undeva noaptea asta trează…
Mai, 1940
Sensul versurilor
Piesa explorează tema tăcerii apăsătoare și a introspecției nocturne. Eul liric meditează asupra efemerității existenței și a naturii elusive a gândurilor, într-o atmosferă încărcată de melancolie și visare.