Gellu Naum – Între Bine și Rece

Între bine și rece, între negru și clar, între opac și lichid,
între incert și salubru.
Și cine mai poate enumera muncile noastre crepusculare, hidra de la Lerna și celelalte?
Seara, când ne retragem în blocul nostru de gheață,
când urmașul nostru direct își rupe elasticul,
când medităm cu degetul la frunte sau lucrurile ne cugetă,
când hidra de la Lerna și celelalte ies din anonimat ca să curețe gradjurile
și noi degetăm la lucruri și așa mai departe.
Câte unu are picior, ochean și trident,
altul pe cine mai știe ce insulă sihastră, Tiga,
se face fluture sau rac sau călător pe apă.
Seara, când autobuzele se retrag în noi
și noi garajele, noi muncile crepusculare,
noi care cântărim cu precizie natura semnificantului,
semănăm păsări și ne acuplăm cu hidra de la Lerna,
pe când stăpânii tainici ai planetelor
ne reconstituie și celelalte.
Dar, după cum spuneam,
a șaptea oară se va naște copacul-animal
și nimeni nu va întreba nimic,
cuib pe sub cuib, țiglă sub țiglă, scoarță sub scoarță,
pentru noi nedumerirea agreabilă, mâna perfect spălată, pragul neprevizibil,
pentru noi călăuza intimă a insatisfacției.
O dată mai mult, aceleași degete umede pe fețele noastre
(pe un pământ pătrat, pe suprafețele ademenitoare,
năuca descifrare a gesturilor-mame).
Ascunsă în sincera ei capcană și a celor ce n-o cunosc,
memoria noastră de zmeură.