Gellu Dorian – Odiseea Lor

Observ din ce în ce mai bine
locurile rămase goale din jurul meu,
nu le va umple nimeni niciodată,
nimeni nu știe mai bine decât mine cu ce pot fi umplute
aceste locuri devenite deodată pustii,
dar mie nu mi se dă voie să o fac,
nu mi se spune nimic,
sunt chiar lăsat să alerg prin ele după formele lor pline,
figuri morgane prin pustiul atât de pustiu.
nici pe cele din mine nu le las neobservate,
acolo cresc umbre care încet-încet îmi vor lua locul,
încât pe străzile pe care eram de regulă văzut
nu vor vedea decât o umbră
pe care nu o vor mai saluta,
nici la cârciumă,
nici la biserică,
nici la taxe și impozite,
nicăieri pe unde voi trece să-mi fac datoria de om al cetății.
nu mai fac niciun efort în acest sens,
sunt deja pe când eram,
deși azi mă văd,
nu sunt nicăieri.
nici măcar strigătul meu mut
nu le mai sparge timpanele astupate cu ceară
în odiseea lor prin care rătăcesc
spre nicio ithacă.