Gavril Rotica – În Liniștea Nopții

Am stins de mult lumina, dar ne-ndurat e domnul
Pleoapelor trudite și-al visurilor: somnul.
În noaptea ce odaia pustie mi-o inundă
Privirea-mi obosită zadarnic se scufundă,
O clipă să se prindă de-aripa vreunui vis:
Uitate răni, în suflet, din nou mi s-au deschis.
Mă scol și spre grădina cu flori deschid fereastra:
I-atâta pace-afară și vrajă-n noaptea asta!
Și-n pacea revărsată din inima grădinii
Aud cum cântă-n noapte pe straturi albe crinii.
Aud a verii caldă suflare creatoare,
Mișcând eterne doruri în fraged trup de floare
Și dornic de viață, un colț de viață nouă,
Aud cum se adapă din picurul de rouă;
Ascuns pe-un piept de floare, în tainica visare,
Aud cum soarbe-un flutur a florii respirare.
Iar într-un cuib ce-ascunde sub streașină-o iubire –
O noapte fericită, – c-o dulce ciripire
Mă ceartă-o rândunică, trezită de suspine:
„De ce ți-ai scos afară durerile, – străine?”