În zorii zilei îmi amintii
cum a fost aievea și nu în vis
când umblam prin parcul nemuritor în care
mama orbită de lacrimi
cu un gând anume m-a trimis.
Și prinsă de lumina vânătă păream
că sunt în somn încă,
mergând cu o coamă stufoasă pe spate,
când gigantic parcul îmi apăru
cu întunecimi și vuiete dulci sfărâmând pietrele toate.
O, și eu, am crezut că pot să zburd
și n-am putut stârni cel mai feroce joc.
Iată, văzui gheboșii cu fetele lor,
schilozii,
și monștrii cu mătăsoasă iubire
cum zdrobeau liniștea acelui nepătruns loc
într-o frenetică și nepământeană pornire.
Și cu oasele țepene
le apărui
în reveria lor eu însămi o spaimă
privind cum se înnoadă unul de altul
și țipă, golindu-mi ochii de fulgerătoarea taină.
Sensul versurilor
The song depicts a dreamlike or nightmarish experience where the speaker recalls being sent to a park by their mother. In this park, they witness monstrous figures engaging in frenetic and disturbing activities, leading to a loss of innocence and a confrontation with a hidden, unsettling truth.