Gabriela Melinescu – Dulapurile de Poezii

Aceasta nu este ultima scrisoare pe care ți-o scriu,
Corespondența noastră continuă,
deși se spune că ai plecat pentru totdeauna.
Nu ca de obicei în Franța sau Turcia,
unde prin hipnoză un vrăjitor
te va învăța repede rusa ori chineza
sau toate limbile dintr-o dată.
Toate limbile pe care un poet
are poftă să le guste ca pe vinuri.
Cu toate că nu mai ai nicio adresă,
posedă încă, bătrâna ta mamă,
cutia noastră poștală, minunatul dulap de poezii
care există în camera ta,
dulapul de poezii cu picioare de grifon
și aripi de balaur,
dulapul care poate să meargă și să zboare
înainte și înapoi
din lumea asta către cealaltă.
Dulapul de poezii
care poate străbate ca un fulger
prezentul și trecutul, înapoi
până în acel timp și loc
unde tu te-ai născut.
Acolo te poți întâlni pe tine însuți,
un băiat născut beat de șampanie,
citind în cada din baie,
cu poemele lui Baudelaire în sânge,
băiatul scotocind în biblioteca tatălui său,
gânditor, pe umăr cu corbul lui Edgar Allan Poe.
Dulapul de poezii, această minune
are știe multe despre noi,
conversând tot timpul cu poeții planetei,
în timp ce noi fermecați ascultăm
improvizațiile lui Erik Satines
„Trois gymnopédies” și „Desespoir agréable”.
Dulapul de poezii mereu deschis pentru magie,
pentru amețeli plăcute
și toate dezgusturile posibile.
Dulapurile de poezii care singur înțelege
că tu ai încă mulți poeți de descoperit,
cel puțin o nouă limbă de învățat
și încă o femeie de cerut în căsătorie.
Te asigur:
Aceasta nu este ultima scrisoare pentru tine,
corespondența noastră continuă,
cu toate că nu mai ai nici o adresă.
Există încă
dulapul de poezii cu picioarele de grifon
și aripi de balaur,
dulapul de poezii care merge și zboară
înainte și înapoi,
din lumea asta către cealaltă.