Pentru ce îl cinstești mereu, sfinte Socrate,
Pe tânărul acesta? Ceva mai măreț nu cunoști?
Pentru ce ochiul tău îl privește
Cu dragoste, ca pe un zeu?
Cel ce-adânc a gândit, mereu viața iubește,
Înalta virtute-o-nțeleg cei ce-n lume-au privit,
Și se-ntâmplă că ades Înțelepții
La urmă tânjesc spre Frumos.
Sensul versurilor
Piesa explorează admirația lui Socrate pentru Alcibiade, sugerând că înțelepciunea și virtutea conduc adesea la o apreciere profundă a frumosului. Ea reflectă asupra legăturii dintre gândire, iubire și idealuri estetice.