Rece și grea e ziua de azi.
Norii sunt stâne de piatră.
Vântul e rouă biciuită.
Oamenii încremenesc.
Sub pași sună metale
Din pietrele de mină
Iar ochii privesc.
Spre lacuri albe, departe.
În vechiul orășel se înalță
Căsuțe luminate de Crăciun,
Geamurile lor colorate privesc
Spre piețe mici, viscolite.
Prin scuarul luminat de lună
Trece un om neauzit prin zăpadă,
Umbra lui mare e purtată
De vânt spre înalt, peste case.
Trec oameni pe poduri întunecate
Pe lângă sfinți
Cu palide luminițe.
Norii trec pe cerul cenușiu
Pe lângă biserici
Cu turnuri amurgind.
Cineva, sprijinit de balustrada zidită
Privește în apa înserării
Cu mâinile pe pietre străvechi.
Sensul versurilor
Piesa descrie o atmosferă apăsătoare de iarnă într-un oraș vechi, unde oamenii par încremeniți și singuri. Imaginile evocă un sentiment de melancolie și introspecție, sugerând o contemplare a trecerii timpului și a condiției umane. Persoana de la final, sprijinită de balustradă, simbolizează reflecția profundă asupra vieții.