S-a frânt coloana şi-nfrunzit laur,
popas de umbră gândurilor mele;
tot ce-am pierdut n-am să găsesc sub stele
din ţărmul indic până-n ţărmul maur.
Mă fură Moartea de-ndoit tezaur,
ce mi-e noroc şi pavăză la rele;
nimic nu poate jalea mea s-o-nşele,
nici mări şi ţări, nici nestemate-ori aur.
Ci dacă soarta mi se vrea stăpână,
ce pot să fac decât să-mi port durerea
cu ochii plânşi şi fruntea în ţărână?.
O, cum ne-nşeli, mai dulce decât mierea,
şi cât de iute, viaţă, scapi din mână
tot ce-am cules cu truda şi cu vrerea!
Sensul versurilor
Piesa exprimă durerea profundă cauzată de pierdere și sentimentul de neputință în fața destinului. Vorbitorul deplânge efemeritatea vieții și modul în care aceasta ne răpește tot ce am dobândit cu greu.