Din ciclul „Împotriva Curţii Papale de la Avignon”, traducere de Lascăr Sebastian, editat în 1959.
De Babilonul acesta – încălcător de crez,
A greşurilor mamă, durerilor lăcaş,
Neruşinării pradă şi binelui vrăjmaş –
Fugii departe, viaţa curată să-mi păstrez.
Şi la Vaucluse stau singur. Precum mă-ndeamnă-Amor,
Culeg cînd flori şi ierburi, cînd rime cu-nţeles.
Vorbesc ades cu dînsul, şi mă gîndesc ades
La vremi mai bune: – aceasta mi-i sprijin şi ajutor.
Nu-mi pasă, nu de lume, nici de noroc nu-mi pasă,
Şi nici de mine însumi ori de-asprele nevoi,
Şi nici de patimi nu mi-i lăuntrul străbătut.
Doar doi mi-i vreau aproape: iubita, sfioasă,
Cu inima-mblînzită; iar celălalt – vioi,
Înzdrăvenit şi teafăr, aşa cum l-am ştiut.
Sensul versurilor
Poezia exprimă dorința de a evada dintr-un loc corupt (Babilonul) și găsirea refugiului într-un loc liniștit (Vaucluse). Vorbitorul își găsește alinare în natură, amintiri și în prezența celor dragi, ignorând grijile lumești.