Cer hăituit peste mare,
zăpada se-adună-n scoicile putrede,
putrezește zăpada,
marea ne umple inimile
cu furtună.
Doamne, apără-ne de noi!.
Aici a fost un țărm rasat,
muzici, vânturi prelinse,
coniac amurgind în cristale
și-n saxofoane.
marea le azvârle.
Doamne, apără-ne de noi!.
La țărmul de sud
cochiliile pictorilor – ohoo! –
cochiliile pictorilor, albastre,
idilice,
visează soarele
– lumină profanatoare –
sângele – marea se-ntunecă -.
Doamne, apără-ne de noi!.
Sensul versurilor
Piesa descrie un peisaj dezolant și o stare de spirit melancolică, evocând un trecut frumos pierdut și un prezent sumbru. Marea și elementele naturii sunt personificate și asociate cu sentimente de pierdere și disperare, culminând cu o invocație către divinitate pentru protecție.