Paharul cu apă, un măr,
scrumiera – cenușa.
Cuțitul care a tăiat mărul
în două – sâmburii.
Fumul cuvintelor arse.
În pata de soare
ai scris ori ai șters ceva,
filla e goală –
caligrafieri
cu cerneală simpatică –.
Privită-n lumină transpare
arta poetică,
arderea.
Dar cine știe unghiul citirii
– lumina ochiului
plus lumina luminii?.
Las foaia în pata soarelui
și mă semnez
cu amprenta palmei,
cu linia vieții întregi.
Sensul versurilor
Piesa explorează efemeritatea vieții și a creației artistice. Imaginea manuscrisului, a cuvintelor arse și a amprentei palmei sugerează o încercare de a lăsa o urmă, de a da un sens trecerii timpului.