Și vouă vă e dor de câmpii
și vouă
vă ninge-n suflet și vă plouă
și peste voi trec – șiruri
cocorii și ciulinii,
când sângeră-ntre vânturi,
firave – gleznele luminii?
Și vouă vi-i a duce pe drumurile toate,
ca totuși să rămâneți mai înrădăcinate
cu ierburi și salcâmi
și cu hotare,
umai în vis de toamnă călătoare?
Cin’ ne-a însingurat fără iubire-n toamnă,
cu-atât adânc de zare clopotind,
cu-atâtea rădăcini legate de pământ?
Sensul versurilor
Piesa exprimă un sentiment profund de dor și melancolie față de natură și de locurile natale. Vorbește despre singurătatea resimțită în toamnă și despre legătura puternică cu pământul.