Frunze și drumuri rotitoare
și noi, vociferând la colț de stradă,
noi, lovindu-ne unii de alții
și tri-lu-li
și tri-lu-la
și multe alte amabilități.
Orașul, prea străin să miște pentru noi
măcar o moară,
măcar o râșniță de vânt.
Mergem noi ce mergem,
vorbim câte-n soare și-n lună
mai mergem noi ce mergem
și zidurile ne arată o umbră,
un singur cal
un singur viteaz
pentru unii Don Quijote
pentru alții Sancho.
Sensul versurilor
Piesa reflectă asupra sentimentului de alienare într-un oraș indiferent, folosind imaginea lui Don Quijote și Sancho Panza pentru a ilustra perspective diferite asupra realității și idealurilor. Este o meditație asupra visurilor și a luptei cu realitatea.