Firdousi – XVIII 1 Yezdegherd Scrisoarea Lui Rostam Către Saad Fiul Lui Vakkas

Rostam își mână de-ndată la Saad un olăcar
iute tocmai ca lumina și ca fulgerul din nori.
Puse, pe mătase albă, să se scrie un răvaș
luminos cum e-n amiază Soarele; și pe răvaș,
într-un colț, acestea scrise: „Fiul șahului Hormozd,
pahlivan în lumea-aceasta, Rostam preamărinimos
scrie către Saad, fiul lui Vakkas, ce-i însetat
de război zorind pieirea-și.” și-ncepu cuvântu-astfel
„Să nu dăm deoparte teama și slăvirea Domnului
carele neprihănit e : El e cel ce ține-n mâini
sfera pururi mișcătoare; El putere dă și tron.
Fie să se răspândească-a sale binecuvântări
peste șahul plin de faimă, care o podoabă e.
Notă explicativă :
.. șahul plin de faimă – Adică șahul Yezdegherd.
a coroanei și-a pecetei și a tronului înalt,
strălucirea măreției și măririi în izbânzi
și putere, el, stăpânul spadei, tronului măreț,
cel ce poate ține-n lanțuri și pe însuși Ahriman!
Un prilej de mișelie se ivi și în curând
va aduce multe chinuri, multe sterpe încleștări.
Spune-mi cine-ți este șahul, și tu însuți cine ești,
de ce lege, pe ce treaptă? Lângă cine-ți cauți tu
reazimul? Tu și-ale tale ordii ce le cârmuiești
sunteți goi; un pic de pâine mi te-ar sătura pe loc,
dar tu mori, te stingi de foame. N-ai nici tron, nici elefanți,
nici hazna. Te mulțumește că-n Iran ești încă viu:
și coroana și pecetea sunt în mâna altcuiva,
a stăpânului ce are elefanți, comoară, tron,
și putere, și e șahul cel vestit și e născut
dintr-o spiță domnitoare; Luna-n ceruri nu-i nimic
lângă el, și-ntreg Pământul n-are-un crai măreț ca el.
La ospăț când se așează, vesel, arătându-și doar
într-un zâmbet, albi, toți dinții ca argintul lucitor,
dă în dar mai mult și-atâta cât nu fac arabii toți
laolaltă, fără-a face pagubă-n comoara sa.
Are el de două-ori șase mii de câini și de gheparzi
și de șoimi cu zurgălăii pe lănțuguri de-aur fin;
toată vremea, pe câmpie, dintr-un capăt în cellalt,
cei nomazi ce poartă suliți, din vânat nu pot trăi,
că-i al șahului ce-l prinde cu ogari și iuți gheparzi;
cheltuiala care-o face c-un alai vânătoresc
nu-i sub ochii lui nimica. Trebuie într-adevăr
că n-ai umbră de rușine, trebuie că-n mintea ta
nu cunoști ce-i nalta cinste, nici sfiala nu știi ce-i;
tu ești cela ce cu fața asta și-obârșia ta,
cu apucături urâte, îndrăznești să năzui sus
la șăhia persiană? Dacă-ți cauți tu cumva
după merite puterea, dacă vorbele-ți nu sunt
niscai glume și batjocuri, să-mi trimiți un olăcar
grăitor, hârșit de viață, nenfricat și dăscălit,
să pricep mai bine ținta, țelul ce ți-l urmărești,
și ce cale-ți va deschide către tronul keianid.
Voi trimite-n goană mare pe un cavaler la șah
să cunoască și măritul ceea ce tu îi pretinzi;
nu căta să dai, tu, pieptul c-un puternic domnitor,.
căci mi-i teamă că sfârșitul tău va fi de jale plin.
E stăpânul lumii noastre, de-al lui Nușirvan nepot,
a cărui dreptate-n țară-ntinerește pe bătrâni;
un vlăstar de șahi, el însuși șah, nu-și are-n acest veac
nicăieri asemănare. Vezi să nu mi te preschimbi
într-o groază-a lumii, dușman al credinții-n Cel-de-Sus:
cel cu cap n-o să râvnească tronul unor Keianizi.
Bine să-mi cetești răvașul ăsta de povețe plin,
cugetul să nu-ți înpiedici de-a vedea și-a auzi.”
După ce pecetea-și puse pe scrisoare, i-o dădu
prințului Pirulz, ce-i fiul lui Șapur. Ăst pahlivan
se și duse cu ștafeta la Saad al lui Vakkas,
însoțit de căpetenii, toți la inimă senini,
platoșe de-argint și scuturi, și, de aur, cingători.
Cronica Șahilor