După ce trecu de-amiază Soarele, cei doi viteji
mistuindu-se în inimi de al răzbunării dor,
chibzuiră îndeolaltă, se-azvârliră-n fel-de-fel
de nesăbuite planuri. S-au gândit pe Manucehr
să tabere-n toiul nopții și să scalde-n sânge cald
și câmpia și deșertul. Noaptea când din nou veni,
și când ziua scăpătase, și când bezna-nvălui
fața lumii în zăbranic, cei doi mari nelegiuiți
puseră oșteni să prindă lăncile în pumnii lor
și-nfocați să se gătească de izbire pe-nnoptat.
Dar de-ndată ce iscoade prinseră de veste-n zbor,
drept la Manucehr veniră povestind ce-au auzit,
oastea să și-o rânduiască. Prințul i-ascultă plecând
treaz urechea minții sale, și-ncepu, prevăzător,
mijloace să izvodească spre-a putea să țină piept.
Căpetenie-de-oaste pe Karen îl învesti,
și alese pentru sine loc de pândă. Dintre cei
mai de fală capi-de-oaste, trei mii de viteji chemă
plini de râvna bărbăției, cu junghere într-armați.
Și găsi un loc de pândă minunat, și înfocați
își văzu toți călăreții cum nu se putea mai buni.
Tur porni în toiul nopții cu o sută mii oșteni
strâns încinși de bătălie, hotărâți și pregătiți
de-a-ncerca izbirea noaptea, sulițe-nălțind spre nori;
dar când Tur ajunse-aproape, oastea o văzu în rând,
și văzu scânteietoare flamuri dinaintea ei!
Și văzând că nu-i rămâne decât lupta, piept la piept,
scoase răcnetu-i războinic din al oastei sale gros.
Se făcu văzduhu-asemeni unui nor de negru colb
ridicat de călăreții tropotind, și-oțele-n mâini
fulgere păreau în nour! S-ar fi zis despre văzduh
că arzând ca diamantul mistuie Pământu-ntreg
Zăngăniri de spade grele creierii ți-i zdruncinau,
vânt și foc se-nvolburară ajungând pînă la cer!
De la locul lui de pîndă Manucehr se năpusti —
Tur nu mai văzu în juru-i nici un loc de-a da-napoi;
strânse din dârlogi zăbala calului și dos dădu,
răcnete-nfricoșătoare scoase oastea-n urma lui
Manucehr dădu năvală după el, simțind în piept
flăcările răzbunării, și-l ajunse din galop,
pe faimosul Tur l-ajunse. Scoase răcnetu-i cumplit
împotriva ăstui spurcat: „Stai, tu, tigrule setos
de bătaie și de sânge Tu ești cel care ai smuls
capete fără prihană, și o clipă n-ai gândit
că striga-va răzbunare lumea împotriva ta
Și cu lancea îl străpunse drept în spate pe fugar,
ce lăsă să-i scape spada; fulger, îl săltă din șea
și îl doborî-n țărână, și de-ndată îi făcu
tot ce vitejia cere. Cap de trunchi îi despărți,
și pe loc făcu din trupu-i praznic pentru-a sătura
cele hămesite fiare, și se-ntoarse-apoi în câmp
și privi pierdut pe gânduri capu-acesta, semn ceresc:
cât de nalt îi e norocul și cât e de-njositor.
Cronica Șahilor
Sensul versurilor
Piesa descrie o bătălie epică în care Manucehr îl răzbună pe Fereidun, ucigându-l pe Tur. Este o poveste despre răzbunare, onoare și soarta implacabilă.