Mă retrag spre interior, și închid fereastra.
Mi se aduce lampa și mi se urează noapte bună,
Iar vocea mea mulțumită dă noapte bună.
Minunat ar fi ca viața mea să rămână mereu așa:
Inundată de soare pe timpul zilei, sau catifelată de ploaie,
Sau agitată de furtuni ca de sfârșit de lume,
În seara liniștită cu grupuri de oameni ce trec
Priviți de mine de la fereastră cu deosebit interes,
Ultima privire prietenoasă aruncată spre tihna adâncă a arborilor,
Iar apoi, o dată fereastra închisă, lampa aprinsă,
Fără vreo vorbă spusă, fără să mă gândesc la nimic, fără să dorm,
Să simt viața curgând prin mine ca un râu prin albia lui,
Iar afară să se așterne o mare liniște ca un zeu care doarme.
Sensul versurilor
Piesa descrie o retragere în interior și o contemplare a vieții și a naturii. Vorbitorul găsește mulțumire în simplitate și în observarea liniștită a lumii din jur, aspirând la o stare de pace interioară profundă.