E destulă metafizică în a nu gândi nimic.
Ce gândesc eu despre lume?
Dar ce ştiu eu, ce gândesc despre lume?
Doar de-aş cădea bolnav m-aş gândi la asta.
Ce idee am eu despre lucruri?
Ce părere am despre cauze şi efecte?
Ce-am cugetat despre Dumnezeu şi suflet
Şi despre facerea Lumii?
Nu ştiu. Pentru mine, a gândi la asta e a închide ochii
Şi-a nu gândi. E a trage perdelele
Ferestrei mele (dar n-are perdele).
Misterul lucrurilor? Ce ştiu eu ce-i aia misterul!
Unicul mister e că se găsesc unii
care să se gândească la mister.
Cine stă la soare şi închide ochii
începe prin a nu mai şti ce e soarele
şi a-şi închipui multe lucruri pline de căldură.
Dar deschide ochii şi vede soarele
şi nu se mai gândeşte la nimic
fiindcă lumina soarelui face mai mult decât gândurile
tuturor filozofilor şi poeţilor. (..)
Sensul versurilor
Piesa explorează inutilitatea gândirii excesive și a metafizicii complicate. Sugerează că experiența directă și simplă a realității, precum lumina soarelui, este mai valoroasă decât speculațiile filozofice.