Córdoba.
Singură și-ndepărtată.
Calul negru, lună plină
și măsline în desagă.
Chiar de voi afla cărarea,
n-am să văd Córdoba-n veci.
Pentru vânt, pentru câmpie,
negrul cal și roșul lunii.
Moartea mă tot urmărește
de pe turlele Córdobei.
Ah, ce nesfârșit e drumul!
Ah, ce curajos mi-e calul!
Ah, cum moartea mă așteaptă,
înainte de Córdoba!
de Córdoba.
Singură și-ndepărtată.
Canción del jinete
de Federico Garcia Lorca.
Córdoba.
Lejana y sola.
Jaca negra, luna grande
y aceitunas en mi alforja.
Aunque sepa los caminos
yo nunca llegaré a Córdoba.
Por el llano, por el viento,
jaca negra, luna roja.
La muerte me está mirando
desde las torres de Córdoba.
¡Ay qué camino tan largo!
¡Ay mi jaca valerosa!
¡Ay que la muerte me espera,
antes de llegar a Córdoba!
Córdoba.
Lejana y sola.
Sensul versurilor
Piesa exprimă o călătorie solitară spre un loc numit Córdoba, dar este umbrită de prezența constantă a morții. Călărețul pare să accepte că nu va ajunge niciodată la destinație, moartea așteptându-l pe drum.