Amurg alb, frumos, de munte,
pe fusta mamei june,
cărunte, ghemuind,
steluțe multe.
Răsărind, lucește luna
prin cămașă, vor lumina:
nouă pietre-momuc,
mărunte.
La dreapta s-apleacă: pe porumbar.
La stânga s-apleacă: în prăbușire,
patul conjugal, deja, cimitir e,
pentru ea.
Ea va naște stelele,
din ghindă sculptând leagăn,
și îl mișcă.
Pentru ea ploi se roagă,
păduri cu brazi se-nalță,
n-are vis, n-are țară,
doar această baladă.
Sensul versurilor
The song evokes a melancholic atmosphere, portraying a mother figure connected to nature and facing loss. She finds solace and purpose in creating and nurturing, despite lacking worldly possessions or dreams, embodying the essence of a timeless ballad.