Ca un scul de mătase desfăcut, pornit dintr-un perete
Ea umblă de-a lungul gardului unei cărări
În Kensângton Gardenus,
Și moare pas cu pas
De-un fel de anemie emoțională.
Și jur împrejur e-o gloată
De copii murdari, zdraveni, cu șapte vieți în ei
ai celor săraci
Ei or să moștenească pământul.
Într-însa-i amurgul amurgului educației.
Plictisul ei e excesiv și rafinat.
I-ar face plăcere să fie cineva să-i vorbească,
Și-aproape că-i e frică să nu comit
eu o atare indiscreție.
Sensul versurilor
Piesa descrie o femeie bogată, dar anemică emoțional, care se plimbă printr-o grădină, contrastând cu copiii săraci și plini de viață din jur. Ea este izolată în plictisul ei rafinat, incapabilă să se conecteze cu ceilalți.
