Zgomotul olanelor distruse
de furtună
în dilatatul aer ce nu crapă,
aplecarea plopului
tricuspid de Canada, vibrând
în grădină la smulgeri –
treaptă cu treaptă marmura cum iedera
nu crede-n azvârlirea solitară
a podurilor, de-aici descoperite:
al unei clepsidre, care nu nisip
ci opera ar măsura și chipuri, plante
omenești; al apelor sub pavilioane aduse
și nu mânioase încercând fundaluri
de piatră ponce, a dispărut? Un sunet
lung ceramicile scot, parii de-abia
elipsele de volbură le apără,
lăcustele se năruie, plouate
pe cărți din bolți; e-o treabă foarte grea,
țesătoare cerești, ce-i întreruptă
pe-al oamenilor război de țesut. Iar mâine…
Sensul versurilor
Piesa descrie un peisaj melancolic și contemplativ, surprinzând imagini ale naturii afectate de trecerea timpului și de forțele distructive. Se reflectă asupra efemerității și asupra contrastului dintre creația umană și cea naturală.
