Eugenio Montale – Vremuri la Bellosguarda – III

Zgomotul olanelor distrusede furtunăîn dilatatul aer ce nu crapă,aplecarea plopuluitricuspid de Canada, vibrândîn grădină la smulgeri –treaptă cu treaptă marmura cum iederanu crede-n azvârlirea solitarăa podurilor, de-aici descoperite:al unei clepsidre, care nu nisipci opera ar măsura și chipuri, planteomenești; al apelor sub pavilioane aduseși nu mânioase încercând fundaluride piatră ponce, a dispărut? Un sunetlung ceramicile … Citește mai mult

Eugenio Montale – Vremuri la Bellosguarda

Oh, cum pe-acea scânteietoareîntindere-arcuită înspre dealuri,zumzetul serii dens se subțiazăiar arborii vorbesc cu murmurulnisipului, știut; ce limpedese-ndiguiește-acolo în decorde coloane și sălcii pe margini și mari salturide lupi în grădini, printre bazine plinece dau pe-afară,această viață a tuturor, ce nu este mai stăpânităca respirația noastră;și cum se zămislește iar lumina de safirpentru oameniicare trăiesc acolo: … Citește mai mult

Eugenio Montale – Vremuri la Bellosguarda – II

Părăsite pe dealfrunze ale magnolieiverde-brune de vântuldin frigidare aducede la parter o răsturnatăprecipitare de acorduriși orice frunză clătinatăsau scânteind prin desișpână la fibre se îmbibăde-acel salut și încă șimai părăsite frunzelecelor vii ce se rătăcescîn ale clipei prisme,membrele-n febră sortitemișcării ce se repetăîn cerc foarte scurt: și sudoarepulsând, o sudoare de moarte,fapte, minute-oglindite,aceleași mereu, și … Citește mai mult