Când ultimele fire de tutun
la gestul tău se sting în farfuria
de cristal, spre tavan se-nalță leneș
fumul spiral
pe care nebunii și cai de șah
îl văd cu stupefacție; noi inele
îi urmează, mai mobile decât cele
din degetele tale.
Morgana care-n cer elibera
tunuri și poduri a pierit
la primul suflu; geamul nevăzut
deschis e, fumul se agită. În fund
altă ceată se mișcă: o năvală
de oameni ce nu știu de-acea tămâie,
pe eșichierul cărei poți doar tu
semn a-i înscrie.
Mă întrebam odată dacă oare
chiar tu ignori jocul-n desfășurare
pe tablă, nor acum în fața porții:
dar furia morții nu stă pe nimic,
dacă nimic e fulgerul privirii,
ci alte focuri vrea, peste cortina
deasă pe care ți-o ivește zeul
hazardului, ce-asistă.
Știu azi ce vrei; își bate surdul sunet
clopotul Martinellei și-nspăimântă
figurile de fildeș în lumina
spectrală de troiene. Dar rezistă
și-și ia răsplata unei solitare
veghi cel ce-alături ție-opune-oglinzii
concave, orbind piesele, ai tăi
ochi de oțel sub gene.
Sensul versurilor
Piesa explorează tema destinului și a iluziilor prin metafore complexe. Naratorul contemplă un joc simbolic, unde personajul central pare să controleze evenimentele, dar este și el supus hazardului și inevitabilității morții. În final, se conturează ideea rezistenței și a clarviziunii în fața forțelor obscure.