Așteptam să se deschidă
prima dintre cele șapte porți.
Era inutil să ne punem decorații
de la gât până la plastron
pentru că așteptarea va dura un timp
de-a dreptul exponențial.
Era inutil să ne punem fracul,
era inutil să așteptăm simfonii de psalmi
prezentați arm′ de demoni cu furci
ceremonii sau biciuieli, aperitive sau cocktails
de otrăvuri.
Aceasta e prima poartă, n-are nici un chef
să se deschidă dar pretinde o etichetă.
Nu era nebunie să se vorbească despre poarta
cea strâmtă.
Ușile-s zăvorite și-ncă cu dublu lacăt.
Poate cineva a izbutit să treacă de ele.
Dar era un om de atunci, când nu existau
cuvintele pe care le avem.
Sensul versurilor
Piesa descrie o stare de așteptare prelungită și inutilă, sugerând că eforturile și pregătirile sunt zadarnice în fața unei bariere care refuză să se deschidă. Versurile explorează absurditatea condiției umane și frustrarea în fața obstacolelor aparent insurmontabile.