Crește vântul, bezna e sfârtecată,
Umbra pe care o lași pe plăpânda
palisadă se-ncrețește. Prea târziu.
Ca să nu mai fii tu însăți! Din palmier
se prăbușește șoarecul, fulgerul e la fitil,
lângă lungile gene ale privirii tale.
Sensul versurilor
Piesa descrie un moment de introspecție profundă, folosind imagini puternice din natură. Sugerează o acceptare a propriei identități în fața inevitabilului.