Cântă cu grijă vântul
(amintind un scuturat de lame)
pe instrumentele copacilor,
curăță orizontul de aramă
unde fășii de lumină țâșnesc
ca niște vifore în cerul bubuitor.
(Nori fugare, senine
regate din văzduh! Porți
întredeschise ale unui înalt Eldorado!)
Iar marea solz după solz,
lividă schimbându-și culorile,
aruncă la țărm o trombă
de spumă moartă;
vântul ce-nviază și moare
în orele întunecate,
o, dacă ar cânta în seara asta
pe instrumentul tău dezacordat,
inimă!
Sensul versurilor
Piesa descrie o stare contemplativă și melancolică, folosind imagini puternice din natură, cum ar fi vântul și marea, pentru a evoca sentimente de efemeritate și moarte. Inima este personificată ca un instrument dezacordat, sugerând o disonanță interioară.